VIDEO | Cîmpeanu: Încerc să găsesc explicația de ce ai vrea o bursă de merit de 100 de lei și nu vrei o bursă de studiu de 150 de lei

Publicat: 11/01/2022, 21:28
Actualizat: 12/01/2022, 00:15

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat marți, la B1TV, că nu înțelege supărarea elevilor care vor să păstreze o bursă considerată de merit în valoare de 100 de lei și de ce nu vor să acceseze o bursă denumită de merit care este de 150 de lei. Potrivit ministrului, pragul de 9,50 este depășit în momentul de față de 347.000 de elevi.

„Încerc să găsesc explicația de ce ai vrea să păstrezi o bursă de merit, care anul trecut a fost 100 de lei, și nu ai vrea să aplici pentru o bursă de studiu, care, sigur, nu e de merit, e doar de studiu, dar este 150 de lei. Doar așa, pentru că se numește „de merit”?”, a spus oficialul”, a declarat ministrul Educației, la B1TV.

Cîmpeanu a afirmat că numărul celor care beneficiază de o bursă de merit a crescut de trei ori față de anul 2020.

„Au peste 9,50. În 2020, peste 8,50 erau doar 123.000 de elevi, de trei ori mai puțini, deci numărul de beneficiari ai burselor de merit, chiar și așa, cu pragul ridicat la 9,50, este de trei ori mai mare decât în 2020”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.

De asemenea, ministrul a afirmat că elevii care doresc să aplice pentru burse o pot face în primele zece zile de la începutul semestrului al doilea, respectiv de pe 17 ianuarie. Totodată el le reamintește elevilor că au posibilitatea de a accesa una din cele șase tipuri de burse.

„Situația este următoarea. Pe 17 ianuarie începe semestrul II. În primele 10 zile din semestrul II, pot fi depuse solicitări de bursă, deci pot solicita bursă de studiu de 150 de lei acei elevi care nu au mai primit bursă de merit de 100 de lei. E un lucru cât se poate de clar. Aș vrea să vă uitați totuși că și bursa socială, față de anul trecut, s-a dublat, de la 100 la 200 de lei. Aș vrea să înțelegem că sunt șase tipuri de bursă: bursă de performanță – 500; bursă de merit – 200; bursă de studiu – 150; bursă socială – 200 de lei pe lună; bursă profesională – 200 de lei pe lună; bursă Bani de liceu – 250 de lei pe lună. Nu trebuie să se înghesuie toți pe această bursă de merit”, a continuat Sorin Cîmpeanu.

Întrebat ce ar putea avea atât de atractiv bursa de merit de a generat atâtea discuții, ministrul Educației a explicat: „Nimic, poate fi un blazon, dar nici măcar atât. Este o problemă creată artificial, pentru că atunci când vorbim de burse, vorbim de fondul de burse, vorbim de cuantumul bursei și vorbim de numărul de beneficiari”.

Cîmpeanu a explicat cum a crescut valoarea burselor pentru anul 2022.

„Fondul de burse în 2020 a fost 270 de milioane de lei și au fost plătiți exclusiv de primării, statul nu a intervenit. În anul 2021 a fost de 540 de milioane de lei, după rectificare încă 105 milioane – 645, față de 270 anul anterior. În 2022 am luptat și sunt foarte bucuros că am reușit să conving Guvernul să avem 1.031.000.000. (…) Fondul de burse a crescut, sunt cifre cât se poate de clare. Al doilea parametru este cuantumul bursei – dacă în 2020 aveam burse de 6 lei, 8 lei, derizorii, chiar rușinoase, în 2021 bursele au fost generalizat la valoarea de 100 de lei toate, (…) plătit de la bugetul de stat pentru prima oară de la Revoluție”, a mai afirmat Sorin Cîmpeanu.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Vreme crâncenă în ziua alegerilor. Estimările ANM pentru duminică
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată